Manifest

O atingere goala si un sunet fara ecou. Nu pot distinge altceva in imensitatea inerta pe care pretinzi sa mi-o oferi cu atata patima, dar pe care o ascunzi cu inocenta sub paturi desirate, sub covoare putrezite si sub bucati de lemn ce stau sa se descompuna la cea mai mica atingere. Si poate ai sa ma numesti nebuna, fara de cuget, caci stau acum si aici, in primul si ultimul ceas, cautand raspunsuri la intrebarile ce nu se vor a fi puse, cautand explicatii si citate pentru fapte inegale si neimplinite si chei pentru usi fara clante.

Dar, dragul meu, in absenta melodiei, lupta cu dansurile nebune ale corzilor de argint se da acerb si-n dezacord, disonand undeva in spatiul dintre semitonurile printre care ne ascundem. Unde altundeva sa se duca lupta aceasta fara revelatii daca nu in labirinturi metalice, inerte si inegale, in tocmai ca atingerile noaste vopsite in tonuri complementare?

Iar in cadrul acestor grave maratoane, cu parfum de modus vivendi, se strecoara goluri distincte, per aspera ad astra, si nu imi ramane decat sa inchid ochii cersind parca un memento in cinstea a ceea ce a ramas, in preajma unui destin cu iz prestabilit, in continuare si fara simt de raspundere, nul.

Oftez adanc si parca imi vine sa iti strig cuvinte si mai adanci.
Ex nihilo nihil.

Dar asta o stii si tu.
Si nu ti-am cerut niciodata sa deslusesti “tainele nepatrunsului ascuns” sau sa citezi din marii filozofi. Dar in inima “corolei de minuni” ce altceva mi-ar mai ramane sa cer si deopotriva sa ofer decat cuvinte ample, imbibate in vointa si nectar si atingeri pline de insemnatate. Poate doar simtaminte clare si raspicate, voit strigate peste vacarmul haosului si al imensitatii.

Dar crezi tu ca vreun sentiment mi-e clar?

 

Fragmentare

 

Prefigurand intr-o simpla cantare

Am indraznit sa ma opresc din plans

Si-am cautat o clipa

Un moment

Un semn de intrebare

 

Privind candid un rest dintr-un apus

Si presimtind un altfel de final

Am lasat lacrimile sa curga intrebatoare

Si-am renuntat sa-ncerc sa caut alinare

Am renuntat

 

M-am imprietenit fara discriminare

Cu Bacchus si Verlaine

Si tot cazand

Suspendata in asteptare

Nici n-am mai incercat sa ma ridic

 

Visez, ca Munch, un strigat disonant

Si imi aplec privirea in pamant

Nu vreau sa strig

Cand timpul se topeste

Vreau doar sa tac

Sa inchid ochii

Si sa plang

 

 

Cremene

 

Respir.

In profunzimea aerului murdar ce ma-nconjoara

Respir

Bucati de analize

Si un profil psihologic,

Fragmente de necunoscut

Schitate in foi de calc

Si fiori de primavara.

 

Si-mi vine sa-mi injur plamanii

Caci nu ma lasa sa respir

Din aerul curat

In care mocnesc

Si praful si scanteile,

In care se complac si se alinta

Visul unei nopti de mai

Si adevarul lui decembrie

 

Nu mai respir,

nu are rost.

Mi-e frig…

Asa ca stau si scapar

Un amarat cremene