Fulgul Curaj
– Soldați, drepți!… Înainte, marș! Trei ture de nor!
Vă întrebați cine este cel care rostește aceste cuvinte stricte și la obiect? Normal că am să vă spun! Acesta este colonelul Gheață. Iar acum sigur că vă întrebați cine sunt eu! Ei bine… eu sunt personajul principal al acestei scurte povestiri, eu sunt marele și puternicul… (să bată tobele)… Fulgul Curaj. Sincer, nu arăt chiar așa cum te-ai aștepta să fie un fulg cu numele Curaj. De fel sunt cam mic, firav si foarte bolnăvicios. Ciudat, nu?!… știți… eu sunt un fulg de nea, făcut din gheață și totuși răcesc repede. Lăsați-o baltă!
Mai bine să revenim la povestea noastră. Totul începe într-o zi obișnuită sau mai bine zis într-o dimineață obișnuită de armată, în care din boxe răsună :
– Tum, tum, tum, tum! Scularea! În cinci minute să fiți jos la mica haleală, iar în zece minute după ce ați halit, jos pe teren! Am ceva foarte important să vă comunic!
Bineînțeles că am făcut cu toții ceea ce ne ordonase colonelul. Chiar am ajuns pe teren cu un minut și jumătate mai devreme pentru a auzi marea veste:
– Am… primit vești care spun că trebuie să trimitem jos, în lumea oamenilor, un soldat pentru a vedea dacă sunt vrednici de primirea minunatei ierni. Cine se oferă voluntar?
Normal că nimeni nu dorea să facă acest lucru. Dar, până la urmă, mi-am luat inima în dinți și am spus:
– Stimate colonel, eu mă ofer voluntar!
Vă întrebați de ce eu, dintre toți cei 4 000 000n si ceva de fulgi, am ales să fac acest sacrificiu enorm? Păi, e foarte simplu! Eu nu îl simpatizam pe colonel și nici el pe mine, deci ce aveam de pierdut?!
Astfel că, a doua zi, m-am echipat cu parașuta și hainele speciale, mi-am luat rămas bun de la toți și am pornit într-o cădere continuă. Am stat așa câteva zile și nopți întregi până când, într-o zi, am ajuns pe pământ. Dar nu semăna deloc cu ceea ce îmi povestise colonelul. Unde erau oamenii cei cât doi nori lungime și unul lățime, unde erau agitația și forfota pentru care erau binecunoscuți, unde era lumina ce-i învăluia căci tot ce vedea el era beznă… doar niște lumânări mari luminau puțin cărările.
– Ce să fac acum? – se întrebă micul fulg- Poate după ce voi moțăi puțin, voi găsi o soluție… Căci, chiar și unui fulg, un pui de somn nu-i strică niciodată!
*
………………………………………………………………………………………………………
