Aş muşca existenţa până la sânge,       

Denisa Crăciun

 

simţi existenţa asta plină de praf

care nu merită cerneala mea?

simţi repiraţia asta a tuturor

care te sufocă pretutindeni,

că ţi se îngrămădesc în suflet

ca lacrimile arzând pe pleaopele reci şi inerte?

am palpitaţii.

până şi mintea-mi palpită

de greutatea a tot ceea ce mă-nconjoară,

fiinţe, fire de praf, sunete şi realităţi

de parcă ar fi o aură binecuvântată.

mă încrunt la tot ceea ce înseamnă

Lumesc,

dar nu cu sfială,

nu…

cu o angoasă apatică,

iar în coaja asta stă să erupă ceva

furia

foamea însetată de

a distruge ceva

aşa că îmi rup peniţa,

privesc cu dezinteres o floare,

idolatrizez o pasăre

şi invidiez ceştile de ceai,

urmând ca în final

să îmi detonez sufletul

în mijlocul obscurităţii dizgraţioase

numite existenţă