Daniela Dumitrescu

 

LUNA PLINĂ  

 

Noaptea, după colț, pândeşte

Luna plină

Cerul cum îl peticeşte

Şi-l alină,

Şi cum toarce-n cimitir,

Angelină,

Lacrimile-mi din potir,

Asasină,

Hotărâtă, nu se-ndură,

Mă dezbină,

Şi-mi croieşte pe măsură,

Să mă țină,

Trenă plânsă şi durută,

Ce haină!

Cu amar şi dor cusută

Şi-ață fină.

 

Dau cu tălpile de cer,

În surdină,

Implor stelele să pier,

Să fiu tină,

Trupul frânt şi istovit

E-o ruină.

Singură m-am regăsit

O străină.

Luna, după colț, priveşte,

Din lumină,

Sufletu-mi cum străluceşte

Sub rugină.

 

E un cerc

 

E un cerc cu un ochi închis

Iubirea aceasta dintre noi

Face echilibristică pe suflete

Fără chingă de protecție

Până se despart inimile care l-au compus

 

E un cerc cu o limbă ruptă

În două

Iubirea aceasta dintre noi

Cuvintele-i amestecate devin străine

Cu fiecare unduire perfectă a

Timpului

 

E un cerc gol

Iubirea aceasta dintre noi

E cu oftaturi patinate

Degeaba răzuim rugina

Nu se umple

Nu se învârte

 

E un cerc cochet

Cu pălărie violet

Iubirea aceasta dintre noi

S-a vândut ieftin la taraba sorții

Pe un pumn de orgolii

 

E chiar un cerc iubirea aceasta dintre noi

 

Prezentul acesta

 

Prezentul acesta, zic eu

Că m-a trăit şi ieri,

M-a amăgit cu fapte false

Şi reci mângâieri,

 

Când a săpat în mine

Mai rău ca într-o stâncă,

Cum sapă apa iute

Rana cea mai adâncă.

 

A scrijelit cu dalta

Minute şi secunde,

Tortura cea mai lungă

Exact acolo unde

 

Coșmarul cel mai negru

Se întronează rege:

În pieptul meu rănit

Ce nu poate alege.

 

Prezentul acesta, zic,

Mă va trăi şi mâine,

Mă va servi la prânz

Cu apă şi cu pâine.

 

Voi aștepta la rând

Cu sufletul mai gol,

Uitând acest prezent,

Dorind şi un alt rol.