DINCOLO VOM FI NOI DOI – Petru T Grădinaru

 

O, voi, gândurile mele,

Ce la suflet sunteți grele

Mereu aduceți cu ele

Chipul dulce-al dragii mele.

 

Aş vrea s-o aduc aproape

Chipul dulce să-l sărut,

Dar ea fuge mai departe

Fără-a spune un cuvânt.

 

Uită viața ca pelinul

Și cu ăsta ei dulceață

Altul ne va fi destinul

Când păşim în altă viață.

 

Când vom trece de portaluri

În lumini ne vom preface

Şi vom fi ca două râuri

Ce în veci nu s-or întoarce.

 

Vom fi precum curcubeul

Ne vom uni în spirală

Bucurându-se şi Zeul

De lumina ancestrală.

 

(Inspirația vine din regretul pentru prima dragoste care nu se uită niciodată)

 

 

COPILĂRIA DE ACASĂ– Petru T Grădinaru

 

Tot privind la norii care

Se alungă pe sub soare

De-a lui raze ce zâmbește

Lăcrimând mama-i privește.

 

De cei dragi își amintește

De acele vremuri dulci

Pe copii parcă-i zărește

La măsuță cojind nuci.

 

Mas-avea picioare trei

Așezată-n colț în tindă,

Și pe a ei prichindei

Pregătiți din blid să-ntingă.

 

Mama turtă ținea-n mână

Ce-o rupea în părți egale,

Chiar și apa din fântână

O-mpărțea la fiecare.

 

Își dorea să stea cu noi

La măsuța cea rotundă,

Dar avea pus un război

Țesea preşuri pentru tindă.

 

Lua prânzul în picioare

Și-ntreba pe fiecare

Dacă mai vrem de mâncare

C-a rămas o turtă mare.

 

Parcă văd ca și acuma

Cum îi spuneam sărut mâna,

Cum zâmbind  la toți ne zice:

-Faceți-vă, mamă, cruce!