Judeţul Vaslui

“Puţine locuri – consemna marele istoric Nicolae Iorga în notele sale de călătorie – îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ţinut al Vasluiului care nu e nici la munte, nici la şes şi se împărtăşeşte de o neasemuită frumuseţe.”

Judeţul Vaslui este situat în partea de est a ţării, întinzându-se pe cursul superior şi mijlociu al râului Bârlad, care străbate partea de sud şi sud-est a Podişului Central Moldovenesc. Situat în partea centrală a Podişului Bârladului, acesta ocupă o zonă de contact, respectiv depresiunea Vasluiului, ce se află între Podişul Central Moldovenesc şi Colinele Tutovei, sau între podişul înalt şi podişul jos al Bârladului, cum le numeşte geograful V. Mihăilescu.

Factorii care au determinat apariţia judeţului în acest loc sunt deopotrivă cei naturali şi cei social-istorici. Condiţiile de relief reprezentate prin valea mlăştinoasă de la cofluenţa râurilor Bârlad, Vaslui, şi Racova, precum şi terasele mai înalte şi interfluviile, cu întinse suprafeţe agricole şi păduri, au constituit reale posibilităţi ce au favorizat dezvoltarea acestei aşezări.

Fiind situat la intersecţia unor importante căi de circulaţie, oraşul Vaslui a avut din cele mai vechi timpuri rolul de popas comercial pe drumurile de negoţ internaţional ce legau oraşe precum Cracovia şi Lembergul, de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, prin Suceava, Iaşi, Vaslui, Bârlad, Fălciu şi până la Marea Neagră.

Punct de vamă şi important punct strategic, oraşul Vaslui a îndeplinit importante funcţii în condiţiile vieţii sociale din feudalism.

În privinţa vechimii şi rolului pe care l-a jucat Vasluiul în istoria ţării sunt deosebit de sugestive aprecierile istoricului Vasile Pârvan care menţiona că “aşezarea sa centrală pe drumul mare de la Liov la Cetatea Albă, precum şi puternica apărare ce i-o confereau dealurile împădurite din împrejurimi i-au permis să fie aproape a doua capitală a Moldovei, înainte ca Iaşii să fi început a avea acest rol.”

Menţionat în documentele de cancelarie domnească, din prima jumătate a secolului al XV-lea, în vremea lui Alexandru cel Bun, la 31 martie 1423, oraşul Vaslui ocupă partea sudică a interfluviului dintre râurile Bârlad şi Vaslui, iar începând din a doua jumătate a secolului al XX-lea, şesul Bârladului şi cel de la confluenţa acestuia cu Vasluiul şi Racova.

Gh. Ghibănescu, în volumul dedicat Vasluiului, afirmă că “Începuturile Vasluiului trec pragul descălecatului Moldovei.” Aceeaşi vechime i-o atribuie şi N. Grigoraş, care a susţinut că Vasluiul, întocmai altor oraşe din Moldova, se constituie ca un centru urban medieval către anul 1300.

Oraşul Vaslui, întocmai altor oraşe din Moldova, face parte din acele oraşe medievale care au luat naştere paralel cu procesul de constituire şi consolidare a statului feudal independent al Moldovei, reprezentând în acelaşi timp, ca fenomen social-economic şi politic-cultural, una dintre particularităţile feudalismului românesc luat în ansamblu.

Pe meleagurile vasluiene primele târguri sunt atestate documentar din secolul al XII-lea. Prima menţiune scrisă despre existenţa unor localităţi urbane în judeţul Vaslui este aceea din 1174, referitoare la oraşul Bârlad, acesta fiind unul dintre cele mai vechi oraşe româneşti din această zonă a ţării. În documente interne, Bârladul apare menţionat în 1408 într-un privilegiu, act emanat de la cancelaria domnească a lui Alexandru cel Bun. Importanţa Bârladului va creşte din punct de vedere economic şi politic după 1474, când devine reşedinţa vornicului Ţării de Jos.

Oraşul Huşi este atestat documentar la 1441, menţiunea găsindu-se într-un registru al Universităţii Jagellone din Cracovia. În izvoarele interne este menţionat într-un document din 1487, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, de când datează şi palatul domnesc din localitate, ca şi biserica zidită de Ştefan cel Mare (1494-1495), devenită episcopală între 1595 – 1596 în timpul lui Eremia Movilă.

Târgul Vasluiului, cu vechime de peste 500 de ani, a avut de-a lungul timpului o serie de funcţii printre care menţionăm: punct de vamă şi important târg medieval, centru adminsitrativ de prim rang (reşedinţă domnească pe timpul lui Ştefan cel Mare), important punct de apărare (în special în perioada expansionistă otomană), centru administrativ, industrial şi de servicii în ultimul secol.

În funcţie de aceste condiţii, Vasluiul a cunoscut o evoluţie interesantă: în secolele XV - XVII a fost o perioadă de înflorire economică şi deci urbanistică, în secolele XVII-XIX, o perioadă de stagnare, apoi în sec. al XX-lea o altă perioadă de dezvoltare.