Personalităţi locale
Victor Ion Popa (dramaturg)
S-a născut în satul Călmăţui, comuna Griviţa, judeţul Tutova la 29 iulie 1895. A urmat cursurile primare în satul natal, unde tatăl său era învăţător, apoi cursurile secundare la Liceul „Costache Negruzzi” şi Liceul Naţional din Iaşi, pe care le absolvă în 1914.
Debutează în literatură încă de pe băncile şcolii. Cursurile superioare le-a urmat la Conservatorul ieşean.
A participat la şedinţele Cenaclului literar Academia Bârlădeană între anii 1917-1919, apoi joacă pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, în 1918. În anul 1919 s-a stabilit la Bârlad pentru scurt timp, după care a revenit la Iaşi.
În 1923 se mută în Bucureşti şi lucrează ca ajutor de pictor, pictor scenograf şi secretar literar la Teatrul Naţional. Între anii 1923-1924 a fost secretar al Societăţii Autorilor Dramatici. În perioada 1927-1929 a fost director general al Teatrului Naţional din Cernăuţi, a montat piese la Teatrele Naţionale din Craiova şi Cernăuţi, a fost regizor la Teatrul „Regina Maria” între anii 1929-1933, apoi s-a dedicat pentru o perioadă exclusiv scrisului. Primeşte Legiunea de Onoare din partea Guvernului francez în 1937.
A fost un talentat scriitor ale cărui piese au fost apreciate de critica literară, cât şi de publicul larg.
Opere reprezentative:
- "Muşcata din fereastră", 1928;
- "Take, Ianke şi Kadâr", 1933;
- "Acord familiar".