Membri ai Academiei Române
Neculai Macarovici - membru corespondent (1974)
S-a născut la Negreşti, în anul 1900 din părinţii Gheorghe şi Elena Macarovici. Urmează studiile primare în Huşi, după care urmează Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, pe care l-a absolvit în anul 1919.
În 1925 este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi. Doi ani mai târziu este numit asistent suplinitor la catedra de Geologie-Paleontologie şi parcurge toate treptele universitare: asistent, şef de lucrări, conferenţiar, profesor. În anul 1939 obţine şi titlul de doctor în ştiinţe geologice.
Între anii 1948-1969 este director al Muzeului de Istorie naturală din Iaşi.
De-a lungul timpului Nicolae Macarovici a avut şi o activitate didactică susţinută, elaborând cursuri precum: Paleontologie stratigrafică, Condiţiile de mediu ale vieţuitoarelor din trecutul geologic şi primul curs românesc de Geologia cuaternarului.
A elaborat peste 115 lucrări ştiinţifice, cu o problematică diversă din domeniul geologiei şi paleontologiei şi a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
S-a stins din viaţă în iulie 1979 şi a fost înmormântat în cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.
Bibliografie selectivă:
- “Călăuza Ceahlăului”, Iaşi, 1932
- “Curs de Paleontologie stratigrafică ”, Iaşi, Universitatea “Gh. Asachi”, 1948
- “ Tabloul analizelor apelor minerale ”, Iaşi, 1957
- “Geologia cuaternarului”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968
- “ Paleontologia stratigrafică a României”, Bucureşti, Editura Tehnică, 1972
- “ Condiţiile de mediu ale vieţuitoarelor din trecutul geologic”, Bucureşti, Editura Tehnică, 1972