Personalităţi locale

Cezar Ivănescu (poet)

Ivănescu, Cezar

S-a născut la 6 august 1941, în Bârlad, judeţul Vaslui, provenind dintr-o familie de intelectuali moldoveni, fiind nepotul marelui lingvist Gheorghe Ivănescu.

A urmat studiile primare la Liceul Cuza Vodă din Huşi, liceul la Bârlad, apoi Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi.

A fost redactor la revistele „Luceafărul” şi „Argeş”, iar după 1989 a încercat să reînfiinţeze Societatea Scriitorilor Români şi să editeze câteva numere din revista Euchronia. De asemenea a îndrumat cenaclul „Numele poetului”, frecventat de scriitori precum: Gabriela Creţan, Mircea Şoncuteanu, Florentina Vişan, Valeriu Mircea Popa, Dan Oprina, Mircea Drăgănescu, Marian Costandache şi alţii.

A început să scrie de pe la vârsta de 17 ani, însă a debutat ca poet în anul 1959, în revista „Luceafărul”. Debutul editorial l-a avut cu volumul Rod, eveniment editorial despre care criticul Nicolae Manolescu scria: „Când în proză se va debuta cu cărţi de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o evoluţie, ci de o adevărată revoluţie.” Acest volum a fost încununat cu Marele Premiu al Festivalului naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Iaşi, 1968.

Au urmat Rod III (1975), Rod IV, La Baad (1979), Muzeon (1979), Doina (1983), Alte fragmente din muzeon (1992), Sutrele muţeniei (1994). În anul 1978 i s-a tipărit şi un volum de antologie de poezie românească Cântecul amintirii, cuprinzând poeţi de la Dosoftei până la Dumitru M. Ion. A prefaţat romanul lui Louis F. Celine, Călătorie la capătul nopţii, în traducerea soţiei sale, Maria Ivănescu, lucrare pentru care i s-a decernat Premiul pentru traducere al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. De asemenea a tradus din franceză lucrarea lui Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-han.

Cezar Ivănescu a fost unul dintre cele mai controversate personaje literare ale scenei literare româneşti, fiind recunoscut pentru vehemenţa cu care îşi apăra ideile.

Aflat la anii maturităţii depline, atât fizică cât şi artistică, Cezar Ivănescu era, ca orice poet plin de speranţă, plin de nostalgie. La 64 de ani spunea: „Vârsta ca atare mă bucură, pentru că, dacă m-aş lăsa de fumat, aş putea să urc pe ring mâine la categoria mea; am jucat box la semiuşoară şi cred că în câteva săptămâni aş putea să fiu un adversar foarte periculos. De fugit, pot fugi în continuare, iar de scris, scriu mai bine ca în tinereţe.”

A murit însă pe 24 aprilie 2008 la Iaşi, trupul neînsufleţit al poetului fiind depus la Cimitirul „Eternitatea”.