Personalităţi locale
Ioan C. Frimu (om politic, publicist)
S-a născut la 4/16 octombrie 1871, în satul Bârzeşti, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Vaslui, într-o familie de răzeşi gospodari.
A făcut cursurile primare în satul natal (1878-1879), după care îşi continuă studiile, învăţând meseria de tâmplar la Huşi. A muncit pentru a-şi câştiga existenţa o scurtă perioadă în Vaslui, Huşi, Iaşi şi Bucureşti. La vârsta majoratului şi-a satisfăcut stagiul militar la Regimentul 25 din Vaslui.
S-a căsătorit cu Rozalia, de confesiune catolică, depăşind mentalităţile rigide ale acelei epoci. Renegat de familie şi rude, I.C. Frimu pleacă în Bucureşti, unde se implică în luptele politice, militând activ în mişcarea socialistă. Este cunoscut ca unul dintre promotorii organizării muncitorilor în sindicate.
A devenit membru al Partidului Social Democrat Român şi a candidat la alegerile din 20 mai 1912, din partea acestui partid. De asemenea a participat la Congresul al V-lea al P.S.D.M.R. din anul 1898 şi la al IV-lea Congres al P.S.D.R. din anul 1915, impunându-se ca militant socialist. A publicat numeroase articole în presa socialistă a vremii: Munca, Lumea nouă, România muncitoare, Facla, Adevărul şi altele.
La sfârşitul anului 1916, trupele Puterilor Centrale au ocupat Bucureştiul, însă I.C. Frimu nu s-a refugiat în Moldova. În această perioadă s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, vindecându-se cu preţul unui organism foarte slăbit.
În anul 1918 a fost încarcerat în închisoarea din Văcăreşti, unde a fost supus la numeroase torturi care i-au slăbit organismul măcinat de boală, grăbindu-i sfărşitul pe data de 19 februarie 1919.
La înmormântare au participat mii de muncitori. După preluarea puterii de către Partidul Comunist Român, rămăşiţele pământeşti ale lui I.C. Frimu au fost mutate în Mausoleul din parcul Carol. În anul 1991, osemintele lui I.C. Frimu au fost mutate în cimitirul Sf. Vineri, din cartierul Griviţa din Bucureşti.
I.C. Frimu a fost considerat un erou al „mişcării muncitoreşti” din România, scriitorul N.D. Cocea spunea: „N-aş putea concepe mişcarea socialistă românească fără dânsul.”