Personalităţi locale

Alexandru Ioan Cuza (om politic şi de stat, Domnul Unirii Principatelor Române)

Cuza, Alexandru Ioan

S-a născut la 20 martie 1820 la Bârlad (după unele surse la Huşi, sau Galaţi), într-o veche familie de boieri de prin părţile Fălciului.

Tatăl său, Ioan Cuza, a fost ispravnic de Fălciu, apoi de Covurlui, pârcălab de Galaţi şi preşedinte de judecătorie. Sultana, mama domnitorului, născută Cozadini, provenea dintr-o familie greco-italiană din Constantinopol.

Şi-a petrecut anii copilăriei la moşia tatălui său de la Barboşi. A primit o educaţie europeană, în anul 1831 fiind elev în pensionul francez Sachetti din Galaţi şi la Iaşi la pensionul lui Victor Cuenim. Printre colegii de învăţătură se numără Anastase Panu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu.

În anul 1835 şi-a luat diploma de bacalaureatul în litere, la Paris, înscriindu-se apoi la drept, fără a finaliza cursurile acestei facultăţi. Atras de economie a devenit membru al Societăţii economiştilor din Paris.

A revenit în ţară în 1837 şi s-a înrolat cadet, pregătindu-se pentru o carieră militară. La începutul anului 1840 şi-a dat demisia din armată şi a ocupat funcţii importante în administraţie şi justiţie. Astfel în anul 1842 a devenit preşedinte al Judecătoriei Covurluiului, urmărind cu perseverenţă respectarea legilor indiferent de starea socială a celor în cauză.

În 1844 s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache şi a Catincăi, boieri cu moşie la Soleşti, ţinutul Vasluiului.

Alexandru Ioan Cuza a avut un rol important în revoluţia română de la 1848, fiind unul dintre fruntaşii mişcării naţionale. De asemenea a făcut parte din comitetul revoluţionar moldovean. După revoluţie, în timpul domniei lui Grigore Al. Ghica, Cuza este ridicat la rangul de vornic, ocupând succesiv, posturile de preşedinte al judecătoriei Covurlui (1849-1851), director al Ministerului de Interne şi în 1856, pârcălab de Galaţi. S-a reînscris în armată, avansând repede până la gradul de maior.

La 5 ianuarie 1859 este ales domn al Moldovei la Iaşi, iar la 24 ianuarie, la Bucureşti, astfel Cuza devine Domnul Unirii Principatelor Române. În timpul domniei sale, 1859-1866, el a avut o activitate reformatoare, menită să pună bazele instituţiilor României moderne. Abdică în anul 1866, sub presiunea Monstruoasei coaliţii.

Se stinge din viaţă departe de ţară, la Heidelberg, în Germania, la 15 mai 1873. La scurt timp, corpul neînsufleţit este adus în ţară şi înmormântat la moşia sa de la Ruginoasa.