Personalităţi locale
Petre P. Carp (scriitor, politician)
Descinde dintr-o veche familie de boieri din ţinutul Vasluiului, ca fiu al spătarului Petre I. Carp şi al Smarandei, născută Radul. Străbunicul său, Gheorghe Carp, fusese proprietar al moşiei Ţibăneşti. Continuând tradiţia familiei, P.P. Carp este trimis la Berlin, unde urmează cursurile Gimnaziului Francez sub conducerea hughenotului L'Hardy, absolvind în 1858 cu menţiunea „primus omnium”. Urmează, apoi, cursurile universitare de drept şi economie politică la Bonn (1858-1862), după care vine la Iaşi, unde crează împreună cu Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Theodor Rosetti societatea culturală Junimea.
Încă din anii studenţiei, P.P. Carp s-a remarcat printr-un discurs rece, lipsit de sentimentalism, chiar rigid, care i-a fost propriu întregii sale vieţi şi cariere politice şi de stat.
La celebra societate literară Junimea, s-a cultivat nu numai spiritul literar, dar şi cel politic a cărui amprentă s-a remarcat în mentalitatea lui P.P. Carp, cât şi în a altor adepţi ai conservatorismului românesc. A făcut remarcabile traduceri din limba engleză a unor piese de William Shakespeare, din limba germană, din opera naturalistului Humboldt, precum şi din lucrări de critică istorică şi literară. Îi apreciază pe unii din marii scriitori ai lumii: Homer, Shakespeare, Goethe, luându-i ca model pe ei şi pe eroii lor.
Cariera politică a lui P.P. Carp a durat 50 de ani, de la 11 februarie 1866 până la 16 august 1916, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial: în anul 1867 îşi depune candidatura la Colegiul I din Vaslui fiind ales deputat; în acelaşi an începe să se ocupe de reorganizarea conservatorilor, precum şi de organizarea presei conservatoare; în 1868 îşi face debutul în Parlamentul României cu o interpelare cu privire la prezenţa şi acţiunile revoluţionarilor bulgari pe teritoriul ţării noastre, acţiuni sprijinite de Rusia datorită văditului lor caracter antiotoman. La vârsta de 33 de ani devine Ministru de externe în Guvernul prezidat de conservatorul Manole Costache Epureanu, apoi în Guvernul lui Lascăr Catargiu, de la 30 ianuarie 1876, este Ministru al cultelor şi instrucţiunii publice timp de două luni în locul lui Titu Maiorescu, care demisionase. Din 1871 până atunci fusese agent diplomatic al României în capitala Imperiului german, din 1873 agent diplomatic al României la Roma, iar la 24 noiembrie al aceluiaşi an vine la Iaşi pentru a se implica în viaţa parlamentară.
În 1882 este numit ministru plenipotenţiar la Viena de Guvernul prezidat de Ion C. Brătianu, având un rol important în aderarea României la Tripla Alianţă. În 1888 este ministru de externe în Guvernul lui Theodor Rosetti, în 1891 ministru al agriculturii, industriei, comerţului şi domeniilor, în 1900 se află în fruntea unui guvern în calitate de preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de finanţe, iar din 1910 până în 1912 va deţine funcţia de ministru de finanţe, care este şi ultima sa participare la o formaţiune guvernamentală.
Se retrage la conacul său de la Ţibăneşti, iar la 19 iunie 1919 se stinge din viaţă.
Personalităţi locale