Personalităţi locale
Nicolae Bagdasar (filosof)
S-a născut la 5 februarie 1896 în comuna Roşieşti, în fostul judeţ Fălciu, azi judeţul Vaslui. Şcoala primară a absolvit-o în satul natal, iar liceul la „Gheorghe Roşca Codreanu” din Bârlad în 1916. A urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri din Botoşani între anii 1916-1918, fiind mobilizat în armată ca urmare a intrării României în război alături de Franţa, Anglia şi Rusia împotriva Germaniei şi Austro-Ungariei.
După demobilizare, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care o absolvă cu examen de licenţă în anul 1922, obţinând o bursă pentru continuarea studiilor la Universitatea „ Wilhelm I”, actuala „Alexander von Humbold” din Berlin, unde obţine un doctorat în filosofie în anul 1926.
În anul 1942 este numit profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi, unde a predat Istoria filosofiei moderne şi contemporane, epistemologia şi metafizica.
La 28 mai 1943 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, titlu retras de regimul comunist în 1948, pe motiv că a studiat filosofia în Germania în perioada premergătoare venirii lui Hitler la putere. Destituit din învăţământul superior în 1949, i s-a oferit postul de consilier la Institutul de Filosofie din Bucureşti, a fost coordonator ştiinţific la Dicţionarului Enciclopedic Român între anii 1956-1958. Din 1951 a revenit la Iaşi ca cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Filologie al Academiei, Filiala Iaşi, post pe care l-a deţinut până în anul 1956, când a fost pensionat.
A colaborat la numeroase reviste de specialitate şi de cultură din ţară şi străinătate. Dintre lucrările filosofice de referinţă ale lui Nicolae Bagdasar, publicate începând cu anul 1927 se remarcă următoarele: Filosofia contemporană a istoriei (1930), Din problemele culturii europene (1931), Istoria filosofiei româneşti (1940), Filosofia românească de la origini până azi, I - 1941 şi II – 1942.
A încetat din viaţă la 21 aprilie 1971. La 3 iunie 1990 Academia Română i-a redat post-mortem titlul de membru corespondent pentru contribuţia deosebită pe care a adus-o filosofiei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea, alături de nume ilustre precum Petre Andrei, Lucian Blaga, Mircea Florian, Dan Bădărău, Dumitru Roşca.