Membri ai Academiei Române

Dumitru Bagdasar - membru (1948)

Bagdasar, Dumitru

S-a născut pe 17 decembrie 1893 în comuna Roşieşti, localitate aflată în zona centrală a Podişului Moldovei, pe valea pârâului Idriciu, afluent secund din stânga râului Bârlad.

Clasele primare, secundare şi liceale le-a absolvit în oraşul Bârlad, apoi a plecat la Bucureşti pentru a se înscrie la Facultatea de medicină, pe care o absolvă în anul 1919.

Între anii 1918-1921 s-a iniţiat în neurologie sub conducerea profesorului Gheorghe Marinescu (Membru titular al Academiei Române din anul 1905 şi Preşedinte al Secţiunii Ştiinţifice a Academiei în două mandate). În 1921 Dumitru Bagdasar a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie, cu o teză referitoare la parkinsonismul postencefatic, apoi timp de patru ani a făcut practică în neurochirurgie. În anul 1927 a obţinut o bursă în S.U.A., unde a participat la activităţi medicale specifice la cunoscutul spital „Peter Bent Brigham” din capitala statului Massachusetts, Boston. S-a perfecţionat în neurochirurgie sub îndrumarea doctorului american Harvey William Cusing, fondatorul neurochirurgiei. În perioada cât a studiat la Boston, a elaborat, pe baza observaţiilor clinice proprii, două studii de mare valoare ştiinţifică care i-au fost publicate în revista medicală de circulaţie internaţională The American Journal of Pathology, ceea ce a constituit o premieră pentru medicina românească.

După întoarcerea de la specializarea din Statele Unite ale Americii, a efectuat cele dintâi intervenţii neurochirurgicale din România la Spitalul de boli nervoase de la Jimbolia din judeţul Timiş. Din 1939 s-a transferat la Spitalul din Cernăuţi, Bucovina, unde a făcut operaţii la fel de dificile şi spectaculoase ca rezultate de însănătoşire; în anul 1934 a revenit la Bucureşti, iniţial la Spitalul de Urgenţă apoi la Spitalul Central de Boli Mintale, în calitate de medic primar neuropsihiatru, unde a creat Serviciul de Neurochirurgie, ceea ce a constituit o premieră medicală în ţara noastră.

În urma cercetărilor sale în domeniul explorării afecţiunilor creierului, s-a produs o schimbare în învăţământul superior medical românesc, prin introducerea unei noi materii, neurochirurgia; în calitate de excelent chirurg a efectuat operaţii demonstrative, care au devenit practici curente în spitalele principale din ţară.

A fost printre primii chirurgi din Europa care a făcut o operaţie de chordotomie, deschizând drum unor noi tehnici operatorii. Din 1945, timp de doi ani, a deţinut funcţia de Ministru al Sănătăţii, depunând eforturi deosebite în vederea reorganizării sistemului sanitar românesc; a elaborat tratatul de neurochirurgie, prima lucrare românească de proporţii a acestei ramuri a medicinei. Tratatul a fost finalizat şi tipărit prin grija medicului Constantin Arseni, unul dintre cei mai de seamă colaboratori ai săi, după încetarea din viaţă a marelui neurochirurg la 15 iulie 1946.

Titlul de academician i-a fost acordat post-mortem la data de 28 octombrie 1948, când preşedinte de Onoare al Academiei Române era savantul Constantin Parhon.