Personalităţi locale

Felix Aderca (poet, prozator, dramaturg, estetician, publicist)

Aderca, Felix

Pe numele real Zelicu Froim Adercu, Felix Aderca s-a născut la 13 martie 1891 la Puieşti, judeţul Vaslui.

Urmează şcoala primară în satul natal şi studii secundare neterminate la Liceul „Carol I” din Craiova.

Refuzat de „Sămănătorul” (1907) şi „Ramuri” (1909) cu ciclul de versuri „Panteism”, îşi va face debutul la „Noua revistă română” în 1913.

După o încercare nereuşită de a se stabili la Paris, revine la Craiova, iar după război se stabileşte la Bucureşti unde lucrează ca funcţionar în cadrul Ministerului Muncii timp de 20 de ani (1920-1940). În calitate de publicist, colaborează la numeroase publicaţii: „Flacăra”, „Vremea”, „Ideea europeană”, „Viaţa românească”, „Revista literară”, „Contemporanul”, etc. În 1923 înfiinţează propria revistă - “Spre ziuă”, însă definitorie rămâne colaborarea la revista condusă de Eugen Lovinescu, „Sburătorul”.

În perioada 1941-1944 este profesor de estetică la „Colegiul pentru studenţii evrei”, iar după război va fi director pentru învăţământul artistic din Ministerul Artelor până în 1948 când, din cauza unui accident, se pensionează.

Este autorul unei opere bogate şi variate cuprinzând toate domeniile literaturii: versuri, proză (povestiri, nuvele, romane), teatru şi cartea de interviuri „Mărturia unei generaţii” (1929), precum şi a mai multor citate devenite celebre („Fericirile sunt întotdeauna mărunte şi costisitoare. Numai nenorocirile sunt gratuite şi imense”, „Chiar şi timpul trebuie împins. Altfel stă pe loc”, etc).

Dintre scrierile sale: „Naţionalism? Libertatea de a ucide” (1910), „Stihuri venerice” (1912), „Antract, paradox dramatic” (1913), „Domnişoara din strada Neptun” (1921), „Idei şi oameni” (1922), „Sburătorul”, piesă în trei acte antiromantice (1923), „Moartea unei republici roşii” (1924), „Oameni excepţionali” (1934), „Oraşe înecate” (1936), „Revolte” (1945), „Feeria baletelor” (1947), „În valea marelui fluviu” (1955), „Jurnalul lui Andrei Hudici” (1958), „Murmurul cuvintelor” (1971), „Teatru” (1947) ş.a. De asemenea este autorul a numeroase traduceri.

Lui Felix Aderca i se datorează aprecierea că Tudor Arghezi este cel mai mare poet posteminescian. De altfel, Eugen Lovinescu îi recunoaşte meritele şi „vocaţia acestuia de asimilator instantaneu şi succesiv al tuturor înnoirilor”.

S-a stins din viaţă în 1962, la Bucureşti.