Dulce-a vieții lui pricină (revizuită)
Mărturie mincinoasă
Pe al vieții sfânt altar;
Poftă blândă, migăloasă,
Moft și bocet mortuar.
Ca durerea, viața-i scurtă,
Nu ceda ce nu poți cere.
Cerne taina cea măruntă,
Dacă vrei să dai de miere.
Adevărul verde-n față
E totuna cu minciuna.
De-nșiri stelele pe-o ață,
Ei vedea-vor numai luna.
Noapte albă, noapte gri,
Succesiune rușinoasă,
Șicanare din priviri,
Mărturie mincinoasă.
Să fii rob întru credință,
Laică fie cu totul,
Și să nu-mparți suferință,
Încercând să-nșeli norocul.
Când te judeci să nu suferi,
Larg e-al Domnului hotar;
Cresc și mărăcini și nuferi
Pe al vieții sfânt altar.
Tu te du de cercetează
Fiecare rădăcină.
Greu i-e omului să vază,
Dulce-a vieții lui pricină.
I se-arată luna mată,
Călăuză luminoasă.
El o vede tot deșartă:
Poftă blândă, migălosă.
Falsă e atunci pricina,
Chinul multelor orori.
Tu ți-ai plâns, iubite, vina,
Adormind printre viori.
Lespedea de piatră rece,
Deveni al tău sanctuar;
Plânseși cântecul ce trece:
Moft si bocet motuar.
Știu că vina te apasă,
Cântec de viori cărunte.
Tu nu o lăsa să țeasă
Riduri gri pe a ta frunte.
Trece-va povestea ceasta;
Spic de mântuite mută.
Tu să mângâi și năpasta;
Ca durerea, viața-i scurtă.
Și de voi să vezi morala
Sau să umpli manuscrise,
Nu fi insistent ca boala,
Predicând cele descrise.
Să te știi pe calea dreaptă
E în sine o plăcere.
Urcă singur câte-o treaptă;
Nu ceda ce nu poți cere.
Să fii, deci, prevăzător
Și să-nlături coviltirul.
Din păcate, călător
E și sfântul și martirul.
La final e poate moartea
De o veselie cruntă.
Ca să-i înțelegi chemarea
Cerne taina cea măruntă.
Totuși dulce-i și minciuna,
Chiar rivală cu nectarul.
De guști, fie numai una,
Greu rămâne plin paharul.
Luând cu sine și onoarea,
Adevăru-n dată piere.
Câteodată-ți schimbi culoarea
Dacă vrei să dai de miere.
Dacă vrei să dai de miere,
Cerne taina cea măruntă.
Nu ceda ce nu poți cere;
Ca durerea, viața-i scurtă.
Moft si bocet mortuar:
Poftă blândă, migăloasă,
Pe al vieții sfânt altar,
Mărturie mincinoasă
