Actrița 

 

O melodie se-aude, sala, întreruptă din şoapte,

Liniştea ia locul deşi nu era noapte

Cortina trasă de scripeți se-nalță ușor,

Precum de la pământ,  porumbei-n zbor.

Pe scenă apare actrița lăcrimând,

C-un tragic rol ce-l joacă plângând,

Cu şarmul şi vocația ei, portretizează

Cu dăruire şi talent interpretează

Piesa jucată scrisă chiar de ea

În care zugrăvea tristețea ce-o avea,

Unica iubire în viață, ce n-a mers

Necunoscută nouă ca vastul Univers.

Ropote de-aplauze sunt dezlănțuite,

Pentru rolul trist şi-a dragostei pierdute

O amintire pusă în regie ce-a rămas…

Şi-n orice iubit vede un vrăjmaș.

Un romantic în aplauze murmură supărat:

,,Rugați-vă să n-aveți şi-n ziua de sabat,

Să nu vă zbateți ca peştele pe uscat!

Mulți iubesc și nu prețuiesc cu-adevărat,

Puzderie n-or păstra-n dragoste cinstea

Vor regreta… povestea ei este și-a mea”.

 

Urma paşilor ei

 

Pe urma pașilor ei,

Ce-i în materii tipărit

Mă plimb pe-ntinsele alei

În parfumul teiului înflorit.

 

Arțarii umbresc o bancă sfântă,

Unde stăteam noi altădată,

În vânt frunzele-şi frământă,

Ca semn că nu uitată încă…

 

Terminate-s toate precum citita ei carte,

Dar prețios în seara mohorâtă,

Având iscălitura şi slove înşirate,

Pe-o frunză de arțar îngălbenită.

 

Sfârşit de toamnă 

 

Pe dealurile-ntinse, arămii,

Se-nvârt păsări călătoare,

Pregătind a lor plecare

Cu ultimele simfonii.

 

Gutuiului din ogradă,

Îi cad frunzele de ceară…

Apărute-n primăvară,

Acum zac sub trunchi grămadă.

 

Pe o glugă de ciocani,

Plâng singuri, întristați,

Și zgribuliți doi ciocârlani

În iarnă singuri lăsați.

 

Scârțâie ciutura-n lumânarea fântânii,

Cumpăna bătută de ploi şi de vânt

Când scot apă sătenii,

Urcă în cer… coboară-n pământ.

 

Prin aer fulgii dansează,

Din senin aduşi  de vânt

Care-n straturi se așază,

Acoperind negrul pământ.

 

Aştept să vii

 

În noaptea cu lună plină,

Nori de plumb stele încalță,

Te aştept ca într-un vis

Pân’ ceața din șes se-nalță.

 

S-alergăm nevinovați

Precum copiii odată,

Admirând cerul cuprins

De dantela lui brodată,

 

Urcându-te pe un cal

Să călătorim în noapte,

Peste dealuri, lângă ape,

Poezii cântând în șoapte,

 

Recitindu-ți din poeme,

Eu de mijloc te-oi cuprinde,

Sărutându-te pe buze

Până zorii s-or aprinde,

 

Să ajungem la răscruce

Unde-s strânse patru râuri,

Să ne punem mii dorințe

Numai prin a noastre gânduri,

 

Mângâindu-ți chipul blând

Te-oi strânge la piept cu-ardoare,

Sorbindu-ți al tău respir

Până soarele apare.