Să vină…,

Ramona Afloroaei

Să vină o furtună peste sufletul meu,

Să stea și să mă răcorească,

Să nu plece…

Să vină focul cel de nou început

peste speranțele mele,

Să îmi ardă ultima fărâmă de răutate,

Răutate ce sta în inima mea de un veac…

Să vină un cutremur mare,

Să îmi spulbere înmiit orice nedreptate

Și pacea să fie pe primul loc,

Să apară timpul ca prin farmec,

Să împietrească amintirile rele

Și să mi le redea pe cele frumoase,

Să cânte lin cu glas de înger inima mea,

Că de când nu a mai cântat…

A murit împietrită și fără aripi…

Dar va veni și vremea ei,

Când are să se scoale din al ei mormânt rece

Și doar atunci sufletul omului ce o poartă

Va fi iarăși viu…