Ianuarie 2018 Poezie

Amalgam de trăiri prin tine, Crăciun Denisa

 

Să-mi fii medicament

Să mă vindec de mine

Să-mi fii transfuzie de sânge

Am pierdut  tot gândindu-mă la tine.

Să-mi fii nervuri pe frunză

Să mă simt

Să-mi fii somnifer

Să nu mai scriu ca o insomniacă

Să-mi fii al treilea ochi

Să pot privi dincolo de mine

Să-mi fii strat de piele

Epiderma nu mi-e deajuns

Ca să ajung s-ating soarele

Să-mi fii ploaie

Ca să ştiu cum se simte asfaltul, lovit din plin

Să simt cum e să cad din cer şi

să ajung în forma lui lichidă

căci asta sunt

două oceane paralele

Să-mi fii lacrimi

Să simt cum mi te usuci pe piele

Să-mi fii scoarţă

Să simt cum se aşază lucrurile reci pe mine:

prima ninsoare, bruma, fiinţele umane

Să-mi testez anduranţa

Prin tine.

Fi-mi spaţiu infinit!

Mă simt închisă într-un obiect insuficient oxigenat

Colac de salvare,

Simt că plutesc in derivă

Sau o simpă zi de Crăciun

Să ştiu cum se simte bucuria arhicunoscută

Dar netraită la vârsta de jumătate din Pluto

Şi-o aruncătură de băţ,

Împărţite la numărul bătăilor de inimă când te văd.

 

Să-mi fii inimă

Pe-a mea am pierdut-o pe drum

În timp ce scriam.

 

Înmoaie peniţa în pupila mea, Crăciun Denisa

 

Înmoaie peniţa în pupila mea,

Poţi descrie în cuvinte ce văd eu?

Atinge-mi mâinile reci

Dacă există ceva mai rece de atât?

Da,

sufletul.

Sufletul meu e vremea

în cele patru anotimpuri,

dar în milisecunde.

Dacă ar exista ceva mai scurt decât milisecunda,

atunci ar fi numele meu.

Agitaţia gândurilor mele.

Încearcă să mă vindeci,

pe fundal de pian,

să-mi opreşti tornada din minte

şi numeşte un singur climat pentru mine,

dacă ai puterea,

dar fă-o fără să m-atingi:

E posibil să fiu contagioasă.

Dă-mi o destinaţie, un nume

mi-e imposibil să mă autoidentific.

Încearcă măcar să mă aduni,

Ca pe frunze,

Pentru că da, e imposibil sa fiu doar aici,

Cu tine

Sunt prizoniera gândurilor şi în alte galaxii,

Ordonate alfabetic,

Cu Z indice infinit.

Nu mă întreba ce văd.

Descrie,

Descrie-mă singur,

scăldând peniţa în pupila mea.

Leave us a Message