Din poartă în poartă, Petru T Grădinaru

 

 

Românii aşa au fost așezați

Intre Nistru ,Tisa pe Carpați ,

Neavănd din vecini rude ,frați,

De lacome neamuri înconjurați.

 

Romănia , cum este așezată,

Pentru străini e o poartă,

Şi toți pe rănd ori deodată ,

Trecut-au prin a noastră poartă.

 

Singurul vecin de care nu avem teamă

Așezat în est este Marea Neagră,

Geografic cum este așezată,

Vedem că este o poartă.

 

Vizuină de vulpe e tara comparată ,

Cu multe intrări şi ieșiri dotată

Buni ori răi ce vin şi pleacă ,

Pe la noi trec , din poartă-n poartă.

29062017

 

 

Inspirat din comerțul făcut de-a lungul timpului prin diferite puncte geografice din țara noastră,  aşezarea  romănilor în spațiul Carpato- Danubiano -Pontic. Aluzie la unele popoare ostile poporului roman care ne-au călcat tara dea lungul timpului.

 

Iarna, Petru T Grădinaru

 

Intr-o noapte doamna Iarnă ,

A ornat si-a văruit

Fără milă, fără teamă

Câmpul ce era înverzit .

 

Dar, pe nesfârşitul alb ,

Soarele priveşte în jos,

Peste uriașul alb

Fără milă şi geros .

 

Soarele-i mai sus ca-n vară ,

Razele nu-i mai coboară ,

Câmpia s-o înverzească

Şi pe toți să înveselească .

 

Râu-i fără viață, are multă gheață

Iarna i-a făcut în ger ,

Un capac de sticlă

Lunecând pe el sania de fier .

 

Două bețe aveam şi în ele cuie ,

Șaniei să-i dăm de pe loc mișcare,

Ca şi la caiac cu a sa pagae

Aveam echilibru şi zburam în vale.

 

 

Iarna îngheța râul Tutova și mergeam la săniuş pe el, Mergeam cam 3 km. pănă aproape de satul Bogeşti -Pogana, imprimam mișcarea saniei cu două bețe din corn de circa 50 cm prevăzute la capete cu țeavă şi cu două cuie pentru a pătrunde în gheață și să dăm mişcare sânii dar și frănam şi obțineam echilibru.

 

 

Vacanța Copilăriei, Petru T Grădinaru

 

 

Vara vacanța o făceam în sat,

Mergeam cu vitele la pășunat

Niciunul din copii nu era bogat

Şi nici un sătean din sat .

 

Pe şesul întins ca o palmă,

Trece un rău ce vara e mic

Timpul ploios îl ridică în grabă

Dănd multă apă pe șesul înverzit.

 

Din vănăt pămănt cu paie amestecat,

Cu apă bine,bine frămăntat,

Făceam camionul carpați botezat

Alții buceagul mult lăudat .

 

Din lut moale şi şosele intindeam,

Fiecare avea camion, şoferi eram.

Accidente şi căte-o tamponare,

Strigam la cel ce vină are :

Mașina la tine-i stăpână,

Cine ți-a pus volanul în mănă ?

 

Dar, pe șoseaua noastră de joacă,

Trecea ce-i mai rău,căte-o vacă

Jucăria semăna a groapă,

Rău ne părea de jucăria stricată .

 

Carpați-ul, buceag-ul cea cu nume tatra,

Fărămate erau, şi blestem-am rău, vaca.

Cu toți, strigam : să vină judecata!

Îndată să aflăm, acui este vaca .

 

Cel bănuit de noi avea admise scuze,

Mai mult se miorlăia şi chiar să amuze.

Eu,nu sunt vinovat, începe el a zice,

Nu eu, am zis la vacă să le strice.

Apoi, cu voce joasă ne spune supărat:

Şi eu, am fost cu voi, în gârlă la scăldat!

 

Ieri parcă ai fost,  ce repede-ai trecut,

Tu dulce a copilăriei mele ,

Azi sunt pe creştet nins, tăcut

În toamna vieții mele.

 

 

Inspirat din jocurile copilăriei când nu erau posibilități financiare să cumpărăm jucării. Jucăriile le confecționam noi, copiii, din ce găseam în Natură. Ne jucam pe șesul de la marginea satului, râul Tutova era la 100 m de sat, șoseaua județeană Bârlad -Bacău trece prin sat. la  acea vreme treceau prin sat camioanele carpați, bucegi şi tatra. Primele două erau fabricate la noi în țară, cea tatra era de proveniență Ceho-Slovacă!

 

 

Rugăciunea Lui Ionică, Petru T Grădinaru

 

Intr-un sat locuia odată ,

Intr-o casă mititică

O batrănă evlaviosă ,

Cu fiul său  Ionică .

 

Mama ca oricare ,

Cu dorința  mare ,

Înainte de plecare

Feciorul să însoare.

 

Mereu se ruga bătrăna,

De de fiul său Ionică ,

Să-i aducă noră în casă

Însă  feciorul nu ascultău.

 

În sat Ionică avea ,

O iubită , Iulia

Pe care el o iubea,

Îi ceruse şi măna .

 

Dar părinții intr-o seară,

Pe față o măritară

Ionică făr să ştie ,

Mare tragedie .

 

Ionică cum a , aflat ,

La icoană s-a închinat,

La Dumnezeu s-a rugat

Trei Îngeri că i-a dat ,

Doi de mănă l-au luat

Şi l-au întrebat :

Ionică bun băiat ,

Ce vrei tu de fapt ?

Doresc să mă prefaceți

Pe tăpşanul din

fața porții ,

Într-o făntănă

Cu apă Bună,

Să tămăduiască

Starea sufletească ,

Acelor care o să iubească,

Iar pe colac de făntănă ,

Săpată să fie slavă adăncă ,

Să nu se şteargă

Lumea să vadă ,

Cele patru cuvinte

Scrise de un om ,

Cu har divin !

“Suntem ceea ce iubim !”

 

 

 

Uriașul Ceasornic, Petru T Grădinaru

 

Prin acelaş timp trec toate,

Multe pier în zi si-n noapte

Prin acelaş timp fiecare,

Oameni şi viețuitoare.

 

Totul are mers unitar,

În uriașul ceas pendular,

Universul și sistemul solar

Găndit de marele ceasornicar.

 

Toate se învârt pe-a lor axă,

După lege păstrând distanță,

Cănd ajung să se suprapună ,

Lasă Pămăntul în umbră.

 

Ceasornicar-ul veșnic o să rămănă

Privind uriașul ceasornic din umbră,

Veghind miliarde ani lumină ,

Mulțumit de creația Sa Divină.

 

 

 

 

 

 

Coşmar, Ciurușniuc Alexandra

 

Omul…

 

Minte atât de mult

Încât a devenit adevăr.

 

Este atât de fals

Încât a devenit real.

 

Este un artificiu atât de artificial

Încât a devenit natural.

 

Stă față-n față cu sine însuşi

Însă nu se recunoaşte.

Se minte singur ca-ntr-un joc,

Iar mai apoi,mult prea târziu , îşi dă seama :

Trăieşte într-un coşmar,

El însuşi e coşmarul,

Coşmarul din care nu se mai poate trezi.

 

Prizonier

 

Trec prin focurile iadului,

Iar moartea mi-e înghițită de victorie.

 

Nu ştiu unde sunt,

Nu ştiu cine sunt.

 

Mi-e frică

Şi nu pot să mă găsesc.

M-am pierdut

În lumea în care mă ascund.

 

Privesc înfrângerea,

E înfrântă de îmbrățişarea înfrângerii.

 

Nu găsesc niciun drum de ieşire,

Am rămas prizonieră,

Prizonieră-n propria-mi lume.

 

Dispărut

 

Îmi pun granițe

Propriului meu drum.

 

Mă uit în urmă şi înainte,

Drumul e gol.

Nimeni şi nimic în jur,

Nicio lumină care să mă ghideze.

 

Şi mă-ntreb :

“Unde sunt?”

 

Totul e pustiu,

Mult prea întunecat.

Nu mai suport

Vreau lumină, dar n-o găsesc!

 

E ca un labirint,

Nu găsesc nicio ieşire,

Nu există nimeni.

 

Dispar într-un voal de ceață,

Iar drumul se acoperă cu gheață.

 

 

Tărâmul iluziilor.

 

Moartea e viață,

Iar viața e moarte.

Boala e sănătate ,

Iar sănătatea e boală.

Adevărul e minciună,

Iar minciuna e adevăr.

Eu sunt tu,

Iar tu eşti eu.

 

Totul e fals,

Numai iluzia e iluzie cu adevărat.

Realul nu există.

 

Lumea noastră- la tot aluzie

Aceasta este iluzia.

 

Pedeapsă

 

M-am săturat de mine,

Defapt m-am săturat de tine,

De tu-ul care este eu!

 

Vreau să pleci,

Dar vreau să rămâi!

 

Vreau să te pierd

Ca să te pot găsi.

 

Nu vreau să te caut,

Vreau să te am!

 

Te vreau,

Dar nu te vreau!

 

Te am,

Dar nu te găsesc!

 

Poți face ce vrei,

Dar ,te rog, nu mă ierta….

 

 

 

Mi-e foame, Apostol Roxana-Maria

 

Explozii de culoare

Pe cerul plin de stele.

Foamea-mi mănâncă visele.

Mintea mea și-a pierdut mințile.