Joc, Alexandra Ciurușniuc

 

Fericire? Ce e aia?

Dispare ca și ploaia,

Vine și apoi pleacă,

Cu sufletul meu se joacă.

 

Pleacă mai repede decât vine

Și totul ca înainte revine:

Sumbru, negru, ilizibil,

Totul redevine imprevizibil,

Totul redevine o întrebare,

Ce e fericirea oare?

 

Cu fericire sau fără?

Este o întrebare doar până la ora “nouă”

Când voi pune pleoapă peste pleoapă,

Când sufletul meu pleacă

Într-un somn de-o veșnicie

Când trupul meu devine

Rece si fără acel “mine”,

Când timpul se oprește în loc,

Când pierd totul și plec din joc.

 

 

Bunicului, Alexandra Ciurușniuc

 

Mai știi? Când stăteam cu tine

Tot ce era rău devenea bine,

Făceai minuni, sper că mai știi

Cum ne jucam ca niște copii,

Când îmi spuneai povești despre a ta tinerețe,

Chiar dacă erai deja la bătrânețe,

Timpul parcă se oprea în loc

Și mi-aș fi dorit să nu treacă deloc.

 

Îmi lipsești mult și-mi vei lipsi

Căci tot timpul îmi voi aminti

Cum mă făceai să zâmbesc,

Cum m-ai făcut să te iubesc ,

Și știu că, deși nu mai ești,

Continui să mă privești,

Continui să mă iubești,

Și să știi că mi-e dor de-ale tale povești,

Mi-e dor de tine și îmi va fi mereu,

Căci tu ești și vei fi bunicul meu.

 

 

De ce? , Alexandra Ciurușniuc

 

Aș vrea să știu,

De ce e totul așa pustiu?

De ce nu mă pot bucura

De tot ceea ce îmi oferă viața?

De ce mă gândesc la acea zi

Când totul se va opri

Și de nimic nu voi mai ști?

 

De ce nu pot zbura, undeva,

Departe de lumea mea,

Departe de tot și de toate,

Departe de acest refugiu de șarpe?

 

 

Vis, Alexandra Ciurușniuc

 

Visător e al meu gând,

Se visează zburând,

Zburând departe,

Departe de tot și de toate.

 

Aș vrea să nu mă mai trezesc,

Să continui să visez,

Poate așa, într-o zi,

Acest vis se va îndeplini.

 

 

Nu uita, Alexandra Ciurușniuc

 

Nu uita să trăiești,

Însă poți uita să îmbătrânești,

Poți uita ce e aceea durere,

Căci sufletul nu ți-o cere.

 

Poți rămâne cu fericirea,

Poți rămâne cu iubirea,

Poți lăsa tristețea deoparte,

Îți poți părăsi bârlogul de șarpe.

 

Te poți schimba, poți deveni mai bun,

Poți deveni nebun,

Nebun după fericire,

Nebun după iubire,

Însă nu uita niciodată:

Viața o trăiești o singură dată.

 

Speranță, Apostol Roxana-Maria

 

Departe,

Călcând peste noapte,

O stea

A căzut.

Ce-i de făcut?

 

Dispare în mare

Și-ncet, încet,

S-a-năbușit.

Printre valuri

S-a rătăcit.

 

O ploaie de vară-i

Ascunde sclipirea,

O-neacă-n noapte

Mi-umbrește privirea.

 

 

Adierea sfârșitului, Apostol Roxana-Maria

 

Fulgerele-mi alunecă prin vene

Și se sting ajunse-n avene.

Tunetele răsună cu stupoare,

Și dispar răpuse de ardoare.

 

Ceasul s-a oprit.

Sunt de negăsit.

 

Întuneric și liniște,

Mă-ndrept spre staniște.

 

 

Întuneric, Apostol Roxana-Maria

 

Plouă cu soare.

 

Lumină și viață

Pe-un fir de ață.

 

Firul plesnește

Întunericul pălește.

 

 

Alb negru, Apostol Roxana-Maria

 

Alb și negru,

Soarele și luna.

 

Atât de complex,

Dar atât de simplu.

 

Eu tu, iar tu eu.

Acum și mereu,

Mereu, dar niciodată.

 

 

Fără titlu, Apostol Roxana-Maria

 

Surprind străinul din oglindă

Și-ai săi ochi ce vor să mă cuprindă.

Încerc să fug, dar sunt în prim-plan,

E în zadar… mă simt de porțelan.

 

De ce nu poate fi mai simplu

Și mă simt, ironic, fără titlu?

 

 

Seara în sat, Grădinaru Petru

 

Ciobanul stă-n bâtă aplecat

Seara se lasă peste sat lină,

Mai este puțin și s-a-nnoptat

Turma de oi coboară acum la stână.

 

Trec care încărcate pe drum ,

O bufniță cântă-n salcâm,

La porți sătenii aleargă

Să-şi ia câte o vită în grabă.

 

Urc scara ce duce la tine

Ea scârțâie odată cu mine

Și-nțeleg mesajul ce vine,

Încet, încet am o vârstă, ca tine.

 

 

Din umbră, martorii, Grădinaru Petru 

 

Prin viață oricum vom merge

Avea-vom și martorii din umbră.

Ei stau mereu de veghe

Scriu pe lumină si-n nocturnă.

 

Un martor notează fapte bune,

Altul, cele cu care să ne-afunde,

De nu avem pe astă lume,

Destule fapte bune.

 

Să nu uităm în grabă

Pe unde ne vom duce

Cu trei degete din dreapta

Să facem Sfânta Cruce:

 

Iubirea Tatălui Ceresc

Și iubirea de aproape

Sunt două Legi Împărătești

În care intră toate!

 

 

Cumpana Fântânii, Grădinaru Petru

 

Sus, pe cumpăna fântânii,

Ciripește

O vrăbiuță, se-nfoieşte și

Zburleşte

Dănd la stolul ei de veste ,

De-o problemă care este,

Pe cumpănă mai vine una,

Și-o ia tare pe nebuna…

Care deranja într-una,

Motivând o critică:

Fântâna că-i mică-n apă,

Ba, nici cumpăna nu-i dreaptă!

Vine stolul și constată,

Cumpăna- e perfect dreaptă,

Iar fântâna avea apă,

Și-un lanț zdravăn la găleată

ÎnsÎ, un vrăbioi bătrân,

Cu aparențe de jupân,

Le-a ținut o cuvântare, zicând

Grav cu voce tare:

– Ascultați ce vă zic eu,

Fântâna n-o umplu eu

Și nici voi, că e prea greu

Nici chiar omul, cât e omul…

Ci, o umple numai Domnul!!!

 

Morala:

Omule, fii fără frică

Ia și bea apa sfințită

Numai ea ne vindecă

De păcatul critică

Și-om păși fără de frică

Către viața…veșnică!