Personalităţi locale

Coriolan Păunescu (scriitor, ziarist, doctor în ştiinţe agricole şi silvice)

Păunescu, Coriolan

S-a născut la 1 noiembrie 1945 în comuna Banca din judeţul Vaslui.

A urmat şcoala elementară din comuna Băneasa, apoi şcoala medie mixtă din Târgu Bujor, judeţul Galaţi. Şi-a continuat studiile la Facultatea de Agronomie din cadrul Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi; urmează un curs postuniversitar al Facultăţii de Ziaristică – Academia de Ştiinţe Politice şi Administrative „Ştefan Gheorghiu” din Bucureşti.

În anul 2000 a început stagiul de pregătire a doctoratului cu specializarea Management – Marketing agricol, la Facultatea de Agronomie a Universităţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, încheiat în 2004 cu susţinerea tezei, intitulată: "Cercetări privind Eficienţa Economică a Exploataţiilor Agricole Familiale din Judeţul Galaţi".

În timpul facultăţii a colaborat permanent cu Studioul de Radio Iaşi, a publicat poezie la rubrica Tineri studenţi la microfon, redactată de poeta Ana Mâşlea; a activat la cenaclurile literare ieşene: „Ion Creangă” de la Casa Creaţiei Populare din Iaşi, condus de criticul Virgil Cuţitaru, la "Clubul Artelor" de la Casa Studenţilor din Iaşi, condus de poetul Corneliu Sturzu.

Începând cu anul 1969 este redactor la ziarul "Vremea nouă" din Vaslui până în 1976, apoi se transferă la ziarul "Viaţa nouă" din Galaţi. În 1980 a fost propus pentru funcţia de activist al Comitetului Judeţean Galaţi al PCR, dar a refuzat, ceea ce i-a adus destituirea şi din funcţia de redactor principal al ziarului.

Între anii 1980-81 a fost redactor principal la ziarul Delta din Tulcea, de unde s-a transferat la regionala CFR Galaţi, în calitate de inginer la departamentul Cadastru şi amenajări de zone, apoi numit director cu delegaţie al Centrului de Calificare şi Perfecţionare a Cadrelor din Regionala CFR Galaţi. Colaborează la ziarele "Lupta CFR" şi "Muncitorul forestier", precum şi la revista "Flacăra" Bucureşti, condusă de Adrian Păunescu.

După 1990 a fost redactor de rubrică la Viaţa liberă din Galaţi, noua titulatură a ziarului Viaţa nouă, redactor de rubrică şi publicist-comentator la ziarul România muncitoare, ulterior Realitatea Românească din Bucureşti, corespondent special al Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES, redactor-şef de secţie la săptămânalul "Acţiunea" din Galaţi, ca urmare a desfiinţării ziarului "Realitatea Românească", organ de presă al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România. Din 2000 a fost lector universitar la Universitatea Danubius din Galaţi, titular al Facultăţii de Ştiinţe Economice, unde a predat "Management şi Marketing", "Studiul Mărfurilor Alimentare şi Securitatea Consumatorului", "Corespondenţă economică", "Comunicare şi Negociere economică". A colaborat la diverse reviste, precum Dunărea de Jos, "Saeculum Vrancea", "Contemporanul", "Ideea europeană", din Bucureşti, etc. A înfiinţat şi condus, în perioada 2000-2006, Editura "Fundaţiei Academice Danubius" din Galaţi.

Din 2009 până în prezent este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Danubius din Galaţi, pentru disciplinele: "Mărfuri alimentare şi securitatea consumatorului", "Tehnica negocierii în afaceri", "Management", "Marketing", "Management public", "Corespondenţă economică", "Introducere în relaţii Publice", "Strategii de cominicare în afaceri".

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994 şi membru fondator al Filialei Galaţi-Brăila a USR şi al Societăţii Scriitorilor „C.Negri” Galaţi (din anul 1990).

Opera literară

  • "Iarbă solară" (poezie), Editura Junimea, Iaşi, 1982;
  • "Adresa mea, prezentul" (reportaj), Editura Albatros, Bucureşti, 1985;
  • "Dimineaţa din cuvinte" (poezie), Editura Junimea, Iaşi, 1987;
  • "Întâlnirea de sub stele" (proză), Editura Albatros, Bucureşti, 1989;
  • "Joc alb" (poezie), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1990;
  • "Drumul zimbrului" (proză)Editura Porto-Franco, Galaţi, 1993;
  • "Carte cu ştrengari" (poezie pentru copii), Editura Porto-Franco, Galaţi, 1995;
  • "Iubito, suntem în pericol" (poezie), Editura Geneze pentru Literatură şi Artă, 1995;
  • "Pridvor de lut" (poezie), Editura Geneze pentru Literatură şi Artă, 1997;
  • "Poduri peste apele lumii" (poezie), Editura Fundaţia ROMPRES, 1998;
  • "Cumplitul joc de-a poezia" (poezie), Editura Scriptor, Galaţi, 1999;
  • "Iarnă cu ştrengari" (poezie pentru copii), Editura Arionda, Galaţi, 2000;
  • "Vânătoare de umbre" (poezie) Editura Scorpion, Galaţi, 2002;
  • "Trupul meu de poezie" (poezie), Editura Sinteze, Galaţi, 2005;
  • "Taifas la Şapteape" (proză), Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2006;
  • "Liber la iubire şi vis" (poezie), Editura Sinteze, Galaţi, 2008;
  • "Răstimpul iubirii" (poezie), Editura universitară Danubius, Galaţi, 2010;
  • "Sărbătorile mele", în curs de apariţie la Editura Pax Aura Mundi, 2012.

Lucrări ştiinţifice (selectiv)

  • Păunescu, Coriolan. "Comunicare-Relaţii Publice." Editura Arionda, Galaţi, 2000.
  • Păunescu, Coriolan; Păunescu, Oana Maria. "Managementul firmei." Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2001.
  • Păunescu, Coriolan. "Elemente de marketing." Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2002.
  • Păunescu, Coriolan; Păunescu, Oana Maria. "Introducere în teoria inflaţiei şi sistemelor monetare." Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2003.
  • Păunescu, Coriolan. "Comunicare şi negociere economică." Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2003.
  • Păunescu, Coriolan; Ioan, Cătălin-Angelo; Turtureanu, Anca-Gabriela. "Elemente fundamentale de marketing." Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005.
  • Păunescu, Coriolan. "Corespondenţă economică." Editura Fundaţiei Academice Danubius, Galaţi, 2006.
  • Păunescu, Coriolan; Păunescu, Oana Maria. "Introducere în merceologie generală." Editura Zigotto, Galaţi, 2008.
  • Păunescu, Coriolan. "Elemente de tehnologie hotelieră şi de restaurant." Editura Universitară Danubius, Galaţi, 2009.
  • Păunescu, Coriolan; Păunescu, Oana Maria. "Mărfuri alimentare şi securitatea consumatorului." Editura Universitară Danubius, Galaţi, 2010.